Tag: incompatibilitate

Consilier local, declarat incompatibil de ANI

consilier_localAgenția Națională de Integritate a anunțat constatarea stării de incompatibilitate în cazul Simonei Daniela Buricea, managerul Sanatoriului de Nevroze Predeal, întrucât, simultan cu deținerea funcției de manager, aceasta a deținut și funcțiile de contabil în cadrul a patru societăți comerciale (în perioada 15 decembrie 2010 — 01 aprilie 2013), consilier local în cadrul Consiliului Local Bușteni, Județul Prahova (începând cu data de 17 iunie 2004), precum și reprezentant al Consiliului Local Bușteni în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. — Ploiești (în perioada 15 decembrie 2010 — prezent).
“Buricea Simona-Daniela a fost numită în funcția de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, Județul Brașov, la data de 15 decembrie 2010. Astfel, Buricea Simona-Daniela a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora «Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu [...] exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau / și indemnizate cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică; [...] Dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariția acestora»”, anunță ANI. Prin intermediul unui comunicat de presă.
Procurorii precizează că Simona Buricea a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, iar aceasta ar fi depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
“Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat [...] încălcarea obligațiilor legale privind [...] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective [...]”, arată ANI, precizând că “persoana [...] față de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Un alt proces pierdut de ANI

comarnic1După procesul pierdut cu primarul localității Drajna, Violeta Gonțea, în care Curtea de Apel Alba Iulia a emis o hotărâre definitivă și irevocabilă, iată că un alt primar a câștigat procesul cu respectiva intituție. Mai exact, Vasile Botoacă, primarul localității Comarnic a fost declarat de către ANI, la începutul lunii iunie a acestui an, incompatibil din cauza faptului că în perioada 2008-2010 a exercitat pe lângă funcția de primar și cea de persoană fizică autorizată. În acest sens, instanța a considerat nefondată decizia de incompatibilitate a ANI și a dispus anularea Raportului de Evaluare în cazul primarului de la Comarnic. De asemenea, Curtea de Apel a dispus ca ANI să plătească cheltuieli de judecată, în valoare de 2000 de lei. Decizia nu este una irevocabilă, astfel încât ANI poate face recurs la ICCJ.

 

 

Procuror ploieștean decăzut din drepturi pentru incompatibilitate de funcții

Dorina-Danielescu-1
Agenția Națională de Integritate a publicat astăzi un comunicat prin care se anunță starea de incompatibilitate a unui magistrat ploieștean.
Este vorba de Dorina Danielescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din 2004, care a fost detașată în iulie 2012 în cadrul Ministerului Apărării Naționale, drept magistrat militar, primind grad de colonel.
Aceasta nu a fost încadrată pe loc, deoarece s-a declanșat o procedură de verificare în urma căruia CSM a respins cererea acesteia de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, mai ales că activa ca procuror civil pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dar primise și calitatea de cadrul militar, ceea ce este incompatibil. Astfel, că Dorina Danielescu a fost decăzută din dreptul de a mai exercita vreo funcție sau demnitate publică, cu excepția celor electorale, timp de 3 ani.

Dorina Danielescu a mai fost procuror în cadrul DIICOT Ploiești, apoi a fost director la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) oct 2011-mai 2012, fiind demisă de premierul Ponta. Revine apoi la funcția de bază, cea de procuror la Ploiești, dar în iunie 2012 este angajată drept consilier personal al Ministrului apărării de atunci, Corneliu Dobrițoiu care o face colonel fără ca aceasta să fi efectuat vreun stagiu militar. De aici a făcut o cerere de transfer în cadrul magsitraturii militare, ceea ce a atras verificarea mai sus amintită.